LOADING

Caută o rețetă sau un ingredient

Categorie: Despre mine

Bună! Eu sunt Oana și sunt îndrăgostită de RețeteBune!

Oana-1

Povestea mea e simplă. Ca orice rețetă bună 🙂

Am învățat dragostea pentru gătit de la mama. Și m-am perfecționat singură, în propria bucătărie, până când hobby-ul mi-a devenit un mod de viață.

Mai întâi, alături de câțiva oameni apropiați am pus bazele site-ului Bucătăraș.ro. Ușor ușor, ceea ce s-a născut dintr-o joacă a devenit în câțiva ani cea mai mare comunitate culinară din România. Iar eu am renunțat la jobul pe care îl aveam într-o multinațională și m-am dedicat 100% pasiunii mele culinare. După cei 7 ani “de acasă”, Bucătăraș.ro s-a desprins de fondatori și și-a continuat singur drumul prin lumea gastronimică digitală. I-am rămas aproape încă 4 ani, timp în care am filmat sute de rețete video și am realizat că în bucătărie nu te poți plictisi niciodată. Am învățat din stânga și din dreapta, am împrumutat idei, am admirat în egală măsură reușitele unor amatori pasionați ca mine și ale unor chefi celebri, am experimentat cu gusturile și m-am jucat cu ingredientele.

De-a lungul poveștii mele de dragoste cu gătitul, am publicat în online-ul românesc aproape 1.500 de rețete. Simple sau spectaculoase, clasice sau moderne, fotografiate sau filmate, toate mi-au fost la fel de dragi. Pentru că toate au fost făcute de mâna mea.

Gătesc în continuare cu aceeași pasiune și dragoste. Pentru familie, pentru prieteni. Și pentru voi, toți prietenii mei virtuali, îndrăgostiți ca și mine de RețeteBune!

Așa că toate rețetele mele dragi, pe care le voi prepara în bucătăria mea de acasă, vor fi de-acum și pe site-ul meu personal – www.ReteteBune.ro.

Îmi puteți lăsa mai jos mesajele voastre – comentarii, întrebări, sfaturi, idei.











Trebuie să accepți politica de confidentialitate