
Tort Red Velvet
Tort Red Velvet sau in traducere “Catifea Rosie” este un tort deosebit, potrivit pentru ocaziile speciale sau pentru sarbatori. Intr-adevar, blatul este moale, pufos si umed, o combinatie grozava de cacao, lapte batut si vanilie, iar crema super catifelata si fina!
Se potriveste decorului de Craciun, asa ca nu ezitati sa-l faceti de sarbatori!

Tort Red Velvet
Ingrediente
Blat
- 345 gr faina
- 10 gr cacao
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1/4 lingurita sare
- 115 gr unt nesarat 82% grasime
- 300 gr zahar
- 220 ml ulei
- 240 ml lapte batut
- 4 oua
- 1 lingurita vanilie
- 1 lingurita otet de vin alb
- gel alimentar colorant rosu
Crema
- 450 gr crema de branza
- 115 gr unt nesarat
- 150 gr zahar pudra
- 30 gr smantana pentru frisca
- 2 lingurite extract de vanilie
Reteta pas cu pas
- Preincalzeste cuptorul la 170 de grade si prepara mai intai blatul
- Amesteca intr-un castron faina, bicarbonatul de sodiu, cacaua si sarea
- Mixeaza timp de 1 minut untul la temperatura camerei pana devine pufos, apoi adauga zaharul putin cate putin, si mai mixeaza 2 minute, pana amestecul devine cremos
- Adauga uleiul si mixeaza la viteza mare inca 2 minute
- Chiar daca uleiul nu se combina in totalitate cu untul, nu te ingrijora, este normal!
- Adauga galbenusurile in compozitie si mixeaza in continuare pana se incorporeaza
- Daca este nevoie, curata peretii vasului cu o spatula de silicon
- Adauga otetul, apoi colorantul alimentar, pana obtii culoarea dorita
- Redu viteza la minim si adauga ingredientele uscate in trei reprize, alternand cu laptele batut
- Pune compozitia intr-un castron incapator si mixeaza apoi albusurile pana obtii o spuma tare
- Adauga-le apoi in aluat, putin cate putin, amestecand cu o spatula, de jos in sus, pana se incorporeaza bine
- Imparte compozitia in doua si rastoarn-o in doua forme de copt cu diametrul de 24 cm
- Pune blaturile in cuptor si lasa-le 30-40 de minute
- Verifica cu o scobitoare daca sunt coapte, scoate apoi formele si lasa blaturile la racit pe un grilaj
- Pentru crema, mixeaza untul la temperatura camerei cu crema de branza pana se inmoaie
- Adauga apoi zaharul pudra, smantana lichida si vanilia si mai mixeaza 2 minute
- Indreapta blaturile de tort cu ajutorul unui cutit bine ascutit, taind partea mai bombata de sus
- Pune un blat pe platou, rastoarna jumatate de crema, pune al doilea blat si apoi restul de crema
- Niveleaza bine si imbraca lateralele tortului
- Faramiteaza blatul ramas si decoreaza tortul, apoi pune-l la rece 2-3 ore
Suntem si pe Facebook. Abonează-te!
Suntem si pe Facebook. Abonează-te!